David Popovici: Nu sunt absolut deloc dezamăgit, sunt mai liniștit și poate un pic mai fericit decât după aur, pentru că acum mă pot relaxa

David Popovici
David Popovici a declarat, miercuri noapte, după bronzul la 100 metri liber, că nu este deloc dezamăgit de locul trei, subliniind că la Jocurile de la Paris a dat tot ce a avut mai bun.
”Nu sunt absolut deloc dezamăgit, sunt mai liniștit și poate un pic mai fericit decât după aur, pentru că acum mă pot relaxa. Atunci, chiar dacă am câștigat aur, eram cu gândul că trebuie să mă odihnesc foarte bine pentru că urma să am încă o probă olimpică. Acum am terminat, pot să văd și eu Parisul, pentru că sunt de atâtea zile aici și nu am văzut nimic. Am fost doar baricadat în hotel și pe drumuri și în rest nimic. Obiectivul meu adevărat ăsta a fost, pe bune, nu neapărat să mă distrez, dar să mă simt bine, pentru că atunci când ajungi la Jocurile olimpice este totul atât de tensionat că nu prea îți mai arde de râsete și distracție. Dar obiectivul meu principal a fost să îmi iasă cursele așa cum le-am antrenat. Și cred că m-am apropiat destul de tare. Și faptul că am adunat și două medalii mă face și mai fericit. Sunt mai mult decât mulțumit având în vedere faptul că am dat tot ce puteam și în plus nu am cum să nu fiu fericit. Având în vedere că nu aveam ce să fac mai mult, nici nu am de ce să fiu dezamăgit. În finala asta am dat tot ce aveam mai bun, este singurul lucru care contează, mai mult de atât nu aveam cum să fac”, a afirmat campionul român.
Popovici a explicat că este mai bun în a doua parte a cursei și a adăugat că sportul uneori este crunt. ”Sunt mai bun pe a doua parte a cursei. Este pur și simplu, așa știu eu să înot. Nu sunt atât de înalt, atât de musculos, nu am o plecare de pe loc atât de puternică, nu sunt un sprinter pur sânge, dar am mai multă rezistență decât ei, fiind mai subțire să zicem și de la antrenamentele pe care le-am făcut în fiecare zi uite că diferența s-a făcut la două sutimi, la o sutime. Am fost la o sutime de locul doi, dar și cel de pe locul 4 a fost la o sutime de mine. Ăsta este sportul, e crunt. Nu este cel mai bun timp din lume pentru mine, dar la Jocurile Olimpice vrei nu vrei este mai importantă poziția.Timpul chinezului este extraordinar nu am ce să zic, jos pălăria, și a bătut cu mult recordul mondial. Bravo lui, asta înseamnă și mai multă motivație pentru mine și ceilalți care am ieșit în spatele lui, înseamnă și mai multă motivație să încercăm să îi venim de hac pe românește”, a declarat Popovici la zona mixtă..
Experiența de la Paris a fost genială. ”Genial, mi-a plăcut foarte mult, Parisul m-a tratat foarte frumos. Abia aștept să îl vizitez. Am o zi și ceva la dispoziție pe lângă obligațiile pe care le am poate o să reușesc să mă strecor la un moment dat”.
David Popovici a câștigat, miercuri, medalia de bronz în proba de 100 m liber din cadrul competiției de înot de la Jocurile Olimpice. Pentru Popovici este a doua medalie la Paris, după aurul de la 200 m liber.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























