Înotătoarea lituaniană Ruta Meilutyte și-a păstrat titlul mondial la 50 m bras feminin, doborând totodată recordul lumii în această probă.
Ruta Meilutyte a câștigat aurul la 50 m bras, doborând și recordul mondial
Ea a realizat aceste performanțe în ultima zi a CM de natație de la Fukuoka. Meilutyte a fost cronometrată în finală cu 29,16, îmbunătățind cu 0,14 precedentul record mondial, stabilit de italianca Benedetta Pilato, pe care lituanianca îl egalase în semifinale, sâmbătă (29,30)
Medaliile de argint și bronz au revenit americancei Lilly King (29,94), respectiv italiencei Benedetta Pilato (30,04).
În vârstă de 26 de ani, Meylutyte a cucerit a doua medalie de aur în Japonia, după cea obținută marți la 100 m bras. În palmaresul ei figurează și un titlu de campioană olimpică la 100 m bras, câștigat în 2012 la Londra.
Tot duminică, canadianca Summer McIntosh (16 ani) a cucerit aurul la 400 m mixt. Ea s-a impus cu timpul de 4:27,11, devansând-o cu peste 3 secunde pe Katie Grimes din Statele Unite (17 ani). Treapta a treia a podiumului a fost ocupată de australianca Jenna Forrester.
Este al patrulea titlu mondial individual pentru McIntosh și al doilea în Japonia, după cel de la 200 m fluture, probă în care a doborât și propriul record al lumii la junioare.
Ea mai obținut două medalii de aur, la 400 m mixt și 200 m fluture, anul trecut la CM de la Budapesta.