Elina Svitolina, fostă număr trei mondial, a declarat că a fost inundată de mesaje jignitoare online, inclusiv amenințări cu moartea, după înfrângerea suferită marți la Canadian Open, și a dat vina pe comportamentul „rușinos” al pariorilor nemulțumiți, relatează Reuters.
Jucătoarea ucraineană, cap de serie numărul 10, a fost învinsă cu 6-2, 6-2 de Naomi Osaka, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Montreal, după care a denunțat abuzurile adresate ei și familiei sale.
Jucătorii de tenis, la fel ca mulți alți sportivi, trebuie să facă adesea față furiei pariorilor online, în ciuda eforturilor autorităților de a combate acest fenomen prin măsuri care includ blocarea conturilor de social media.
„Către toți pariorii: sunt mamă înainte de a fi sportivă”, a scris Svitolina, în vârstă de 30 de ani, într-o postare pe Instagram, în care a atașat capturi de ecran cu mesajele care includeau amenințări cu moartea.
„Felul în care vorbiți cu femeile – cu mamele – este RUȘINOS. Dacă mamele voastre ar vedea mesajele voastre, ar fi dezgustate.”
Unele dintre mesajele jignitoare pe care Svitolina le-a distribuit făceau referire la războiul în curs din țara sa, în urma invaziei Rusiei.