Sporturi· 3 min citire

Elisabeta Lipă intervine în scandalul Stadionului Arcul de Triumf: „E un manager prost dacă se plânge că închide arena”

Elisabeta Lipă

Elisabeta Lipă

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 1 feb. 2024, 22:36

Societatea care administrează Stadionul „Arcul de Triumf” nu mai are bani să administreze arena și vrea să o închidă.

„E un manager prost dacă se plânge că închide stadionul Arcul de Triumf”, spune Elisabeta Lipă despre Radu Popa

Complexul Sportiv Național „Arcul de Triumf” este în subordinea Agenției Naționale pentru Sport, iar în 2024 a primit un buget de 5 ori mai mic decât în anul precedent, adică doar 1 milion de lei.

Alin Petrache, președintele FR de Rugby, a anunțat că va merge în audiență la premierul Marcel Ciolacu, în contextul în care directorul Complexului Național Sportiv „Arcul de Triumf”, Radu Popa, cere o chirie de 25.000 de euro pentru un meci al naționalei de rugby.

Elisabeta Lipă, președintele Agenției Naționale pentru Sport, a explicat cum stau lucrurile. „Sunt 10 Complexe Sportive Naționale sub tutela Agenției Naționale pentru Sport, iar 'Arcul de Triumf' este chiar un Complex privilegiat, pentru că are niște tarife pentru închirirea stadionului, la nivelul Arenei Naționale sau a stadionul Steaua.

Din moment ce responsabilii de la Arcul de Triumf au făcut factură de 21.000 de euro plus TVA pentru două meciuri de rugby, nu cred că se pune problema acolo de finanțare de la bugetul de stat.

Din punctul meu de vedere, cred că e un manager prost dacă se plânge că închide stadionul Arcul de Triumf pentru că este slab finanțat. Statul român nu poate să asigure sută la sută nevoile CSN-urilor. Acestea mai trebuie să facă și venituri proprii”, a spus ea.

„Un manager bun este acela care se descurcă cu bani mai puțini”, spune Elisabeta Lipă

Fosta mare canotoare susține că Radu Popa se crede mai presus decât ceilalți directori de Complexe Sportive Naționale.

„Nu știu ce s-a plătit până acum. Să vă arate facturile cei de la Arcul de Triumf. Federația de rugby a solicitat punerea la dispoziție a stadionului pentru meciurile cu Belgia și Portugalia, din februarie, și domnul director a răspuns că atât costă, 21.000 de euro plus TVA, vă dați seama.

Domnul director, la ora actuală, se plânge că este subfinanțat, și eu vă spun că aceste Complexe Sportive Naționale, care sunt finanțate din subvenții de la stat, au și obligația de a face venituri proprii.

Lui nu-i place să se plângă la mine personal. El se plânge în presă. Este un copil răsfățat. Dar eu spun că este un manager prost dacă se plânge că nu are bani. Are bani, și are slavă Domnului.

Îl sfătuiesc pe domnul director Popa să dea dovadă de mai multă maturitate în vremurile astea grele. Trebuie să învățăm să ne descurcăm.

Un manager bun nu este cel care se lăfăie în bani, ci acela care se descurcă fără bani sau cu bani mai puțini. Domnul director chiar a primit o sumă frumușică, nu are de ce să se plângă”, a spus Lipă, potrivit Fanatik.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News