Sporturi· 2 min citire

Emmanuel Macron a inaugurat Satul Olimpic! JO de la Paris încep pe 26 iulie

Emannuel Macron în Satul Olimpic

Emannuel Macron în Satul Olimpic

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 29 feb. 2024, 16:33

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a inaugurat joi Satul Olimpic care va găzdui până la 14.500 de sportivi, antrenori și oficiali.

Satul Olimpic va funcționa ca un oraș clasic

Jocurile Olimpice de vară de la Paris au loc între 26 iulie și 11 august, iar cele Paralimpice, la care vor fi prezente 9.000 de persoane, se desfășoară între 28 august și 8 septembrie.

Solideo, societatea publică responsabilă cu construcția satului, a predat oficial Comitetului de organizare cheile acestui imens cartier, cu aspect ultramodern, aproape futurist, cu vedere la Sena care traversează Parisul, care a costat 2 miliarde de euro.

Satul Olimpic

Potrivit Palatului Elysee, Satul Olimpic se dorește a fi un „manifest în aer liber al orașului cu emisii de scăzute de carbon de mâine” și „o vitrină a excelenței și inovației franceze”.

Satul Olimpic se întinde pe o suprafață de 52 de hectare, în nordul Parisului, între Saint-Denis, insula Saint-Denis și Saint-Ouen, iar construcția sa a durat șapte ani.

Incinta cuprinde aproximativ 82 de clădiri, 3.000 de apartamente și 7.200 de camere și numeroase servicii de care se vor bucura sportivii și personalul pe parcursul competiției.

În timpul Jocurilor Olimpice, Satul va funcționa ca un oraș clasic, sportivii urmând să aibă la dispoziție toate serviciile necesare traiului zilnic.

După Jocurile Paralimpice, apartamentele vor fi reconfigurate pentru a găzdui rezidenții și afacerile din acest nou cartier, care va găzdui aproximativ 6.000 de locuitori.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News