Sporturi· 2 min citire

Emoții și cu Kazahstan! Cristina Neagu s-a enervat pe bancă! România a obținut a doua victorie în grupă

cristina neagu ryde

cristina neagu ryde

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 3 dec. 2019, 13:38

Tricolorele s-au jucat un pic cu focul în meciul cu Kazahstan, echipa cea mai slabă din grupă, la Mondialul din Japonia. 

România a condus cu 2-0 în debutul partidei, dar jucătoarele din Kazahstan s-au apropiat la un gol (3-2) în minutul 7.

Fără să forțeze prea tare, tricolorele au trecut la conducerea jocului și au avut, în minutul 19, 11-5.

Adversarele au revenit la două goluri diferență (12-10), însă România a încheiat prima repriză cu avantaj de trei goluri (14-11).

Cristina Neagu nu a jucat deloc în prima repriză. 

La reluare, handbalistele tricolore s-au desprins la cinci goluri (16-11), după care a urmat o lungă perioadă fără gol marcat.

Jucătoarele din Kazahstan s-au apropiat la un singur gol, 16-15 în minutul 41.

Două minute mai târziu, după ce România a marcat pentru 17-15, Tomar Ryde a cerut time-out, iar tricolorele s-au distanțat la 4 goluri (20-16) când mai erau 10 minute de joc.

Finalul a fost disputat, iar handbalistele noastre au avut emoții. Kazahstan s-a apropiat din nou la un gol, în minutul 57 (21-20).

România a punctat în ultimul minut al meciului și a câștigat cu scorul de 22-20.  

Clasament:

  1. Spania - 6p.

  2. Muntenegru - 6p.

  3. România - 4p.

  4. Ungaria - 2p.

  5. Senegal - 0p.

  6. Kazahstan 0p.

România joacă mâine, de la ora 8.00, cu Muntenegru, apoi cu Ungaria, ultimul meci din grupă, vineri, de la ora 12.00. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News