George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziție a grilei în Marele Premiu din Singapore, a 18-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.
Pentru Russell este al doilea pole position din acest sezon, după cel din Canada, din etapa a zecea.
“Este extraordinar să fiu pe pole position. Ieri a fost o zi foarte dificilă din multe motive, așa că este minunat să revin și să obțin un rezultat bun. Știam că mașina are potențial, Kimi a făcut o treabă excelentă și m-a inspirat ceea ce a făcut”, a declarat Russell.
În calificările de sâmbătă, pe locul doi s-a clasat Max Verstappen (Red Bull), pe trei a terminat Oscar Piastri (McLaren), pe patru Kimi Antonelli (Mercedes) și pe cinci Lando Norris (McLaren).
Tot 10 este completat de Lewis Hamilton (Ferrari), Charles Leclerc (Ferrari), Isack Hadjar (Racing Bulls), Oliver Bearman (Haas) și Fernando Alonso (Aston Martin).