Jucătorul român de tenis Gabriel Ghețu (17 ani, 765 ATP la simplu, 635 ATP la dublu) a obținut al doilea punct pentru România în meciul de Cupa Davis cu El Salvador, în deplasare.
România are trei debutanți în meciul din primul tur al Grupei Mondiale II
Debutant, el l-a întâlnit pe Cezar Cruz (19 ani, 1.400 ATP la simplu, 1.405 ATP la dublu). Confruntarea a fost întreruptă când românul conducea cu 6-1, 2-6, 5-2. La reluarea partidei, Românul și-a făcut serviciul fără niciun fel de emoții, punând capăt confruntării.
Anterior, Radu David Țurcanu a adus primul punct al echipei României în duelul cu El Salvador, din primul tur al Grupei Mondiale II a Cupei Davis, după ce l-a învins pe Marcelo Arevalo cu 6-7 (3), 6-3, 6-2, sâmbătă, la Santa Tecla.
Țurcanu (19 ani, 660 ATP), debutant în echipa României, s-a impus după două ore și 9 minute în fața fostului lider mondial de dublu, care ocupă acum locul al 3 în ierarhia ATP la dublu.
În meciul de dublu se întâlnesc Arevalo și Cruz, respectiv, Mircea-Alexandru Jecan, Bogdan Pavel. La 37 de ani, Jecan este debutant în echipa României și ocupă locul 153 la dublu, în timp ce Pavel (26 ani), care a mai fost convocat de trei ori, este pe locul 188 la dublu. Conform tragerii la sorți, celelalte meciuri de simplu îi vor opune pe Cruz și Țurcanu, respectiv Arevalo și Ghețu.
Căpitanul nejucător al echipei României, Adrian Marcu, contează doar pe cei patru jucători, în timp ce din echipa gazdelor mai fac parte Diego Duran (20 ani, 1.658 ATP la simplu, 1.391 ATP la dublu), Juan Carlos Fuentes Vasquez (20 ani, 1.999 ATP la simplu, 2.528 ATP la dublu) și Donald Hall (28 ani). Căpitanul echipei este Lluis Miralles.
România a fost învinsă de Bulgaria cu 3-1, pe 31 ianuarie-1 februarie, la Craiova, în play-off-ul Grupei Mondiale I a competiției. În play-off-ul Grupei Mondiale II, El Salvador a trecut de Republica Moldova, cu 3-2, pe teren propriu, la Santa Tecla.