Echipa feminină de tenis a României conduce Serbia cu 1-0, după primul meci de simplu al confruntării de la la Kraljevo.
Gabriela Ruse a învins-o cu 7-6 (2), 6-3 pe Mia Ristic
Partida contează pentru play-off-ul Billie Jean King Cup, iar în primul meci de simplu Gabriela Ruse (125 WTA) a trecut greu de Mia Rustic, aflată pe locul 353 mondial.
Românca s-a impus cu 7-6 (2), 6-=3, la capătul unui meci care a durat exact două ore. Ruse și-a cedat serviciul în primul set la 1-2, dar în game-ul imediat următorul a câștigat pe serviciul adversarei.
Ea a servit de două ori pentru a câștiga setul, la 5-4 și 6-5, dar până la urmă totul avea să se decidă în tie-break. mai stăpână pe situație, Ruse a cedat doar două puncte.
Actul secund a fost ecilibrat doar în prima lui jumătate. Rustic a început cu un break alb și a condus cu 2-0, dar Ruse a egalat. A urmat alt break al sârboaicei, dar ulterior românca nu a mai cedat niciun game până la final, punând capăt meciului cu un game alb.
În al doilea meci de simplu al zilei, care începe la ora aproximativă 17:45, Jaqueline Cristian (98 WTA) va primi replica experimentatei Aleksandrei Krunic. Sârboaica se află pe locul 689 WTA, dar asre în spate o carieră de 15 ani, iar în iunie 2018 era pe poziția 39 în lume.
Sâmbătă se joacă partidele Ristic – Cristian, Krunic – Ruse și Katarina Kozarov, Natalija Stevanovic – Irina Bara, Monica Niculescu. Echipa câștigătoare va evolua în calificările pentru turneul final al competiției, iar învinsa în Grupa I.