Sporturi· 2 min citire

Gabriela Ruse s-a calificat în turul al doilea al probei feminine de dublu la US Open

Gabriela Ruse

Gabriela Ruse

Scris de Darius Stănescu Publicat: 30 aug. 2024, 09:22

Perechea româno-ucraineană Gabriela Ruse/Marta Kostiuk s-a calificat în runda a doua a probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după ce a trecut de cuplul ucraineano-american Katerina Baindl/Katie Volynets cu 6-1, 7-6 (7/5), la arenele Flushing Meadows din New York.

 

Ruse și Kostiuk au obținut victoria după o oră și 43 de minute.

 

În actul secund, Ruse și partenera sa au salvat două mingi de set la scorul de 5-3 pentru Baindl/Volynets și încă una la 6-5 pentru adversare, iar în tiebreak au revenit de la 1-4.

 

Ruse și Kostiuk și-au asigurat un cec de 40.000 de dolari și 130 de puncte WTA la dublu, iar următoarele adversare vor fi câștigătoarele meciului Lucia Bronzetti (Italia)/Liudmila Samsonova (Rusia) - Katerina Siniakova (Cehia)/Taylor Townsend (SUA/N.3).

 

În alt meci, Monica Niculescu și chinezoaica Hanyu Guo, care veneau după un titlu WTA 500 câștigat la Monterrey, au fost învinse de cuplul britanico-ceh Maia Lumsden/Anna Siskova cu 3-6, 7-5, 7-5, la capătul a două ore și 33 de minute.

 

Lumsden și Siskova, care au comis 10 duble greșeli, au fost mai bune la punctele importante, având un procentaj de 70% la mingile de break fructificate (doar 47% pentru Niculescu și Guo).

 

Niculescu și Guo s-au ales cu un cec de 25.000 de dolari și 10 puncte WTA la dublu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News