Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de olandeza Arantxa Rus cu 6-4, 6-3, vineri, în semifinalele turneului WTA 125 de la Hamburg.
Ruse câștigase turneul în 2021
Ruse (26 ani, 142 WTA) s-a înclinat în fața favoritei numărul trei după o oră și 42 de minute.
Singura lor confruntare anterioară a avut loc în 2020, la Andrezieux-Boutheon (ITF), iar Rus (33 ani, 101 WTA) s-a impus în primul tur cu 4-6, 6-1, 6-1.
Ruse s-a ales cu un cec de 5.222 de euro și 49 de puncte WTA pentru parcursul său.
Gabriela Ruse a câștigat turneul de la Hamburg în 2021, venind din calificări, însă atunci competiția era de nivelul WTA 250.