Naționala mixtă de tenis a Germaniei este ultima calificată în semifinalele ediției din acest an a United Cup.
Germania s-a calificat în semifinalele United Cup, unde va întâlni Australia
Adversară i-a fost Grecia, iar Maria Sakkari (8 WTA) nu a avut niciun fel de emoții în fața lui Angelique Kerber, revenită în circuit după o pauză de un an și jumătate.
Sakkari și-a adjudecat primul set fără se cedeze vreun game, iar în al doilea s-a desprins la 3-0. Ea a ratat două mingi de meci la 5-2, dar în gamel-ul următor și-a făcut serviciu.
A urmat meciul băieților, unul echilibrat la prima vedere, având în vedere că de o parte și de alta a fileului erau ocupanții locurilor 6, Stefanos Tsitsipas, respectiv, 7, Alexander Zverev.
Cu toate acestea, Zverev s-a impus fără niciun fel de emoții, cu un dublu 6-4, astfel că echipa calificată în semifinale avea să se decidă după meciul de dublu mixt.
Conform programării inițiale, Germania trebuia să intre pe teren cu Laura Siegemnund și Maximilian Marterer, dar a fost preferat Zverev, deși abia ieșise de pe teren. Și grecia a schimbat partea masculină, preferându-l în locul lui Tsitsipas pe fratele acestuia, Stefanos.
Câștig de cauză a avut Germania, care a câștigat ambele seturi cu 6-3. Ambele semifinale au loc mâine, între Polonia și Franța, respectiv, Australia și Germania. Finala e programată a doua zi.