Sporturi· 3 min citire

Gheorghe Tadici critică strategia lui Florentin Pera: „Nu o foloseam deloc pe Cristina Neagu”

Cristina Neagu

Cristina Neagu

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 12 dec. 2023, 17:30

Naționala feminină de handbal a României a părăsit Campionatul Mondial, după ce s-a clasat pe locul 3 în Grupa principală III.

„Nu o foloseam deloc pe Cristina Neagu”, susține Gheorghe Tadici

„Tricolorele” au obținut 4 victorii la competiția organizată de Danemarca, Suedia și Norvegia, iar eșecurile cu Danemarca și, mai ales, Germania, au fost decisive.

România avea ca obiectiv clasarea între primele 8 pentru a putea participa la turneul preolimpic de anul viitor. Acest lucru nu va mai fi posibil, deoarece în sferturi se califică primele două din cele patru Grupe principale.

Pentru Cristina Neagu, care a jucat la CM doar în ultimele 40 de minute ale meciului cu Germania, a fost ultima participare la o astfel de competiție. Cel mai probabil, ea va anunța cât de curând că-și încheie activitatea internațională.

Fostul selecționer Gheorghe Tadici susține că nu ar fi folosit-o deloc pe Cristina Neagu și își argumentează afirmațiile.

„Ea nu s-a antrenat o lună de zile. Am spus-o înainte și o spun și acum că, dacă nu e aptă 100%, nu ar fi trebuit să fie folosită și, mă rog, s-a întâmplat. A vrut și ea să ajute, a fost dornică să ajute. A ajutat cât a putut. Nu știu cât a putut și cât nu a putut.

Așa cum am declarat și înainte de Campionatul Mondial, dacă eram în locul lui Pera, nu o foloseam dacă nu era aptă 100%”, a precizat omul care în 2005 aducea României argintul mondial.

„Totul în ultimii ani a gravitat în jurul ei, dar handbalul e un sport de echipă”, argumentează Gheorghe Tadici

Tadici recunoaște că Neagu este o jucătoare foarte bună, cu un IQ foarte bun. „Însă totul în ultimii ani a gravitat în jurul ei. E un sport de echipă. Dacă nu joci colectiv ambele faze, și apărare, și atac, e mai dificil să apară rezultate de excepție.

Răspunsul meu e așa. Dacă Cristina Neagu ar fi fost 100% aptă la Campionatul Mondial, probabil că am fi avut o victorie și în meciul cu Germania care a fost meciul de căpătâi.

Pe Cristina Neagu eu am promovat-o la 19 ani jumătate la echipa națională de junioare, am dus-o la Campionatul Mondial din 2007, a fost primul ei Mondial, am dus-o la Olimpiada de la Beijin. Ca să ne lămurim și să clarificăm problema.

Ea a crescut între timp, a devenit o jucătoare emblematică pentru handbal. Din păcate, prea puține rezultate s-au întâmplat la nivel național. Sigur, au fost două medalii de bronz, dar eu cred că era loc de mai bine. Așa cred eu”, a spus el, potrivit sport.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News