FR Gimnastică a anunțat, joi, rezultatele tragerii la sorți pentru concursurile de calificare din cadrul Campionatului European de la Leipzig, între 26-31 mai.
Potrivit tragerii la sorți, în concursul feminin, România va face parte, în 26 mai, din subdiviziunea 4, alături de Elveția, Germania și Polonia, iar ordinea evoluțiilor este: bârnă, sol, sărituri, paralele.
La masculin, în 27 mai, gimnaștii tricolori se vor afla în subdiviziunea 2, în cadrul Grupului mixt 5, urmând a evolua la cal cu mânere, inele, sărituri, paralele, bară fixă și sol.
FR Gimnastică mai precizează că mai sunt etape de verificări pentru stabilirea delegației României.
Campionatul European de la Leipzig se va desfășura între 26-31 mai. În 26-27 mai au loc calificările, la finalul cărora se vor acorda în ambele competiții medaliile pe echipe. În 28 mai este programată în premieră finala pe echipe mixte (formate din câte o gimnastă și un gimnast), urmată de finala la indidivual-compus, în 29 mai, respectiv finalele pe aparate, în 30-31 mai.
Organizatorii au anunțat participarea a 145 gimnaste și 177 gimnaști din 38 de națiuni, iar până în prezent au fost vândute peste 23.500 de bilete.