Sporturi· 2 min citire

Handbal feminin: Cristina Neagu le-a mulțumit fanilor în genunchi pentru susținerea din întreaga carieră

cristina neagu

cristina neagu

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 18 mai 2025, 17:39

 

Handbalista Cristina Neagu și-a încheiat cariera, duminică, în fața a 5.000 de fani, în meciul cu Corona Brașov, în care a marcat de 8 ori – numărul său de pe tricou. La ceremonia organizată de CSM București, Neagu a îngenuncheat în fața publicului, căruia i-a mulțumit pentru că i-a fost alături ”mai ales în momentele mai puțin bune” și pentru că a făcut-o să simtă specială.

Au curs multe lacrimi după primirea medaliilor de campioană de către CSM București, pentru că clubul a mai organizat o mică ceremonie – cea de retragerea a căpitanului său. A fost retras și tricoul cu numărul 8, purtat de Neagu de-a lungul carierei.

Nu și-au putut stăpâni lacrimile nici fanii, dar nici coechipierele sale sau antrenoarea Helle Thomsen. În discursul scurt, Cristina Neagu a adus mulțumiri clubului, familiei și fanilor, care i-au fost alături tot timpul. I s-a scandat numele de mai multe ori, iar la final Cristina Neagu a făcut gestul suprem de mulțumire: a îngenuncheat în fața publicului! Și a fost apogeul emoțiilor tuturor!

Cifra 8 a fost parcă de neocolit: 8 pe tricoul ei, 8 goluri în ultimul meci, 8 sezoane la CSM București, al 8-lea titlu pentru club, 8 iunie - meciul de retragere! Dar, cu siguranță a plâns mai mult de 8 minute la ceremonie!

Duminică, 18 mai 2025, la ora 16.27, Cristina Neagu și-a încheiat cariera de 25 de ani în handbal. Urmează meciul de retragere, din 8 iunie (ora 16.00), când se anunță un mare spectacol în compania unor mari jucătoare din handbalul românesc și european.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News