Sporturi· 1 min citire

Handbal feminin: Rapid București – Vipers, scor 25-31, în turul sferturilor Ligii Campionilor

rapid-grozav

rapid-grozav

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 30 apr. 2023, 16:45

Campioana Rapid București a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de deținătoarea Ligii Campionilor, Vipers Kristiansand, scor 31-25 (18-12), în manșa tur din sferturile de finală ale sezonului.

Principalele marcatoare ale partidei au fost Grozav 5 goluri, Buceschi 4, pentru Rapid, respectiv Jerabkova 6, Vyahireva 6, Andersen 5, pentru Vipers.

Manșa retur se va disputa pe terenul formației norvegiene, în 6 mai, pentru un loc la Turneul Final Four al Ligii Campionilor.

Rapid București s-a calificat în sferturi, după ce a eliminat în faza play-off echipa Krim Ljubljana (24-29 și 30-24).

Tot în sferturile de finală va juca, de asemenea duminică, vicecampioana CSM București, calificată direct în această fază. CSM întâlnește în deplasare pe Team Esbjerg.

La finalul fazei grupelor, căpitanul CSM București, Cristina Neagu, era golgeter, cu 105 goluri marcate, 1.015 în total, în competiție.

În celelalte două partide tur din sferturi: FTC Budapesta – Metz Handball 26-32 și Odense Handbold – Gyor 27-29.

Turneul Final4 va avea loc la Budapesta, în 3-4 iunie.

Trofeul este deținut de formația norvegiană Vipers Kristiansand.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News