Naționala feminină de handbal a României s-a calificat în grupele principale ale CM, chiar dacă a fost umilită de Danemarca.
„Suntem o echipă foarte unită”, a spus Daciana Hosu înainte de România – Germania
România va intra în Grupa principală III a competiției din din Danemarca, Norvegia și Suedia, cu 2 puncte, cele câștigate contra Serbiei. Următorul adversar este Germania, azi, la Herning, meciul urmând să înceapă la ora 19:00.
Obiectivul este clasarea între primele 7 locuri, lucru care permite participarea la turneul preolimpic. Asta înseamnă cel puțin calificarea în sferturi. Concret, România este obligată să învingă Germania, Japonia (9 decembrie) și Polonia (11 decembrie).
Misiunea naționalei României este cu atât mai dificilă cu cât Cristina Neagu nu a mai jucat un meci oficial de peste o lună, din cauza unei accidentări. Șansele unei recuperări în ultimul moment sunt reduse.
Portarul Daciana Hosu este ferm convinsă că România va învinge Germania și, astfel, va păstra șanse pentru calificarea în sferturi.
„A fost o noapte destul de grea (n.r. – cea de după meciul cu Danemarca). Am avut meciul destul de târziu, adrenalina dispare mai greu din corp după astfel de meciuri.
Putem să câștigăm cu Germania. Niciun meci nu seamănă cu celălalt. Ne-am pregătit foarte bine să le eliminăm punctele forte și să câștigăm.
Suntem încrezătoare, nu ne-am pierdut din spiritul de luptă și din ambițiile noastre la acest turneu final. Îmi doresc să fim în cea mai bună formă a noastră la ora meciului cu Germania și să arătăm că meciul cu Danemarca a fost doar unul extrem de nereușit.
Suntem o echipă foarte unită, luptăm una pentru cealaltă și pentru rezultatul României”, a spus ea, potrivit Fanatik.