Sporturi· 2 min citire

Holger Rune îi ia apărarea lui Novak Djokovic în scandalul momentului de la Wimbledon

Holder Rune

Holder Rune

Scris de Ion Gabriel Publicat: 10 iul. 2024, 22:43

Jucătorul danez de tenis Holger Rune, învins de Novak Djokovic în optimi la Wimbledon, a transmis un mesaj de susținere pentru sârb.

Rune îi cere lui Djokovic să continue să joace

La finalul partidei câștigată de Nole cu 6-3, 6-4, 6-2, cel mai titrat jucător în istoria turneelor de Mare Șlem i-a criticat dur pe spectatorii lipsiți de respect la adresa lui.

„Pentru toți cei care au ales lipsa de respect față de jucători și, în acest caz, față de mine, nooooaaaapte bunăăăă, noaaaapte bunăăăă! Da, da, au dat dovadă de lipsă de respect și nu accept asta. Știu că l-au încurajat pe Rune, dar asta nu este o scuză să mă huiduie pe mine. Și nu accept. Nu, nu, nu. Sunt în circuit de peste douăzeci de ani, știu trucurile, știu cum funcționează. Am jucat în medii și mai ostile, credeți-mă, nu aveți cum să mă atingeți”, a spus el chiar pe teren.

Mulți au spus că a avut această atitudine din cauza faptului că simte că nu este la fel de popular la Roger Federer sau Rafael Nadal, dar i-a luat apărarea chiar ultimul adversar direct de la Wimbledon.

„Aș vrea să le mulțumesc în mod special tuturor fanilor mei și celor de la Wimbledon pentru acest turneu incredibil. Mă voi întoarce și acum voi munci mai mult pentru a îmbunătăți o mulțime de lucruri.

Novak Djokovic, continuă să joci, avem nevoie de tine să ne arăți în continuare că imposibilul este posibil”, a transmis Rune pe contul de instagram.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News