Poloneza Iga Swiatek, liderul mondial, a fost invitată să vorbească despre Jocurile de la Paris după tragerea la sorți pentru turneul de la Roland Garros.
Iga Swiatek nu va pune presiune pe ea la JO
La turneul din capitala Franței, ea este marea favorită. „Jocurile Olimpice sunt unul dintre cele mai mari evenimente sportive. Îmi amintesc cât de stresată eram la Tokyo în 2021 (n.r. - unde a fost eliminată în turul 2). Sper să rețin ceva din acea experiență pentru Paris", a spus ea.
„Nu ar trebui să pun presiune pe mine, poate că ar trebui să cer un sfat...", a continuat Swiatek, zâmbind, îndreptându-se către fosta mare atletă Marie-Jose Perec, campioană olimpică la 200 m (1996) și 400 m (1992, 1996), ce a participat la tragerea la sorți pentru Roland Garros.
Fosta regină a atletismului francez nu a avut o mână grea pentru poloneză, oferindu-i un meci în primul tur împotriva unei jucătoare venite din calificări.
Swiatek ar putea s-o întâlnească mai târziu pe japoneza Naomi Osaka, câștigătoare a patru turnee de Mare Șlem, care nu reușește să revină în prim plan după ce a născut o fiică.
Wiatek se simte la Paris ca acasă
În căutarea unui al patrulea succes la Roland Garros în cinci ani, după victoriile din 2020, 2022 și 2023, Swiatek vine ca mare favorită la Paris, unde spune că „se simte puțin ca acasă".
Cea care a reușit o dublă impresionantă la turneele WTA 1.000 de la Madrid și Roma vrea să se concentreze pe obiectivul său.
„Am muncit foarte mult pentru a ajunge la acest nivel. Rezultatele recente mi-au dat cu siguranță un plus de încredere. Munca dă roade, sunt pe drumul cel bun, dar fiecare turneu are povestea lui", a spus poloneza.
Swiatek ar putea s-o întâlnească în semifinale pe jucătoarea americană Coco Gauff (3 WTA), câștigătoarea ultimului US Open și finalistă la Paris în 2022.
Cealaltă semifinală de pe tabloul feminin le-ar putea opune pe belarusa Arina Sabalenka (2 WTA), laureata Openului Australiei în 2023 și 2024, și kazaha Elena Rîbakina (4 WTA), campioană la Wimbledon în 2022.