Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek (2 WTA) a câștigat turneul WTA 500 de la Seul, dotat cu premii totale de 1.064.510 dolari.
Al treilea trofeu pentru poloneză în 2025
Ea a învins-o în finală cu 1-6, 7-6 (3), 7-5, pe rusoaica Ekaterina Alexandrova. Swiatek, principala favorită, a câștigat fără probleme primele trei meciuri de la Seul, unul dintre ele n fața româncei Sorana Cârstea, în optimile de finală (6-3, 6-2).
A doua jucătoare a lumii a lăsat impresia unei lipse de concentare în primele două seturi ale duelului cu Alexandrova (cs 2), comițând mai multe duble greșeli și trimițând mai multe mingi în afara terenului.
Cu toate acestea, poloneza și-a corectat erorile și a reușit să controleze jocul adversarei sale, campioană la Seul în 2022, obținând victoria după mai mult de două ore și jumătate de joc.
Acesta este al treilea trofeu cucerit de Iga Swiatek în 2025, după cele de la Wimbledon și Cincinnati, și al 25-lea de la debutul său în circuitul profesionist.