Sporturi· 2 min citire

Încă un aur pentru România la CM de canotaj! Marius Cozmiuc și Sergiu Bejan au dominat finala de de dublu rame

Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan au devansat echipajele din Spania şi Marea Britanie

Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan au devansat echipajele din Spania şi Marea Britanie

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 24 sept. 2022, 16:12

Marius Cozmiuc și Sergiu Bejan au cucerit medalia de aur în proba masculină de dublu rame, la Campionatul Mondial de canotaj de la Racice (Cehia).

Marius Cozmiuc și Sergiu Bejan sunt campionii europeni ai probei

Cozmiuc și Bejan au fost cronometrați cu timpul de 6:28,06, devansând echipajele din Spania (Jaime Canalejo Pazos, Javier Garcia Ordonez), 06:29,27, și Marea Britanie (Oliver Wynne-Griffith, Thomas George), 06:30,86.

Marius Cozmiuc și Sergiu Bejan sunt și campioni europeni în această probă, în care Cozmiuc este vicecampion olimpic (alături de Ciprian Tudosă).

Aceasta este a doua medalie obținută de România la Racice, după aurul câștigat vineri de Ionela Cozmiuc, soția lui Marius, în proba de simplu vâsle feminin, categorie ușoară.

Sâmbătă, la dublu rame feminin, Ioana Vrînceanu și Denisa Tîlvescu, campioane europene în acest an la dublu rame și la opt plus unu, s-au clasat pe locul patru, cu timpul de 07:09,38, fiind devansate de Noua Zeelandă (Grace Prendergast, Kerri Williams), 07:03,76, Olanda (Ymkje Clevering, Veronique Meester), 07:06,02, și Statele Unite (Madeleine Wanamaker, Claire Collins), 07:08,03.

Aceeași poziție a fost ocupată și de Mădălina Bereș, Roxana Anghel, Magdalena Rusu și Amalia Bereș, la patru rame.

De asemenea, România (Elena Logofătu, Cristina Drugă, Ioana-Mădălina Moroșan, Patricia Cireș) a câștigat Finala C la patru vâsle feminin (06:34.17).

România a calificat nouă ambarcațiuni în finalele pentru medalii la CM de la Racice, dintre care sâmbătă vor mai evolua la patru rame masculin și patru vâsle masculin, iar duminică vor avea loc alte trei finale cu prezențe românești, la dublu vâsle feminin, opt plus unu feminin și opt plus unu masculin.

Precedenta ediție a CM a avut loc în 2019, la Ottensheim (Austria), iar România a cucerit două medalii de argint, la patru rame masculin (Mihăiță Țigănescu, Mugurel Semciuc, Ștefan Berariu, Cosmin Pascari) și dublu vâsle feminin (Ancuța Bodnar, Simona Radiș).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News