Echipa New York Knicks, campioana en titre, a suferit al doilea eșec consecutiv în noua ediție a Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), fiind învinsă în deplasare, cu scorul de 107-103, de formația Boston Celtics.
Houston Rockets s-a impus cu scorul de 114-110 în duelul texan cu San Antonio Spurs
Vedeta lui Celtics, Jayson Tatum, a strălucit în întâlnirea găzduită de arena TD Garden din Boston, contribuind cu 36 de puncte, 9 recuperări, 7 pase decisive și 3 interceptări la succesul gazdelor, după ce ratat o mare parte a sezonului trecut din cauza unei rupturi a tendonului lui Ahile.
Knicks, învinsă pe propriul parchet în meciul inaugural al sezonului de Philladelphia 76ers, noua echipă a superstarului LeBron James, a ripostat prin Karl-Anthony Towns (22 puncte), OG Anunoby și Miles McBride (ambii cu câte 20 de puncte), precum și prin MVP-ul ultimei finale a NBA, Jalen Brunson (19 puncte), dar nu a putut evita o nouă înfrângere.
Houston Rockets s-a impus cu scorul de 114-110 în duelul texan cu San Antonio Spurs, care s-a disputat la Austin.
Alperen Sengun (29 puncte), Kevin Durant și Amen Thompshon (20 de puncte) au fost cei mai buni marcatori ai lui Rockets, în timp ce de la Spurs s-au remarcat Victor Wembanyama (25 puncte), Dylan Harper (20 puncte) și De'Aaron Fox (19 puncte).