Sporturi· 3 min citire

Încep semifinalele Campionatului Mondial de snooker! Un debutant a ajuns în „careul de ași”

Si Jiahui

Si Jiahui

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 27 apr. 2023, 17:03

Campionatul Mondial de snooker a ajuns la meciurile din semifinale, care se desfășoară la Teatrul Crucible din Sheffield de azi până sâmbătă.

Si Jiahui este primul debutant ajuns în semifinalele CM de snooker după 28 de ani

Cel mai surrpinzător finalist este chinezul Si Jianhui, aflat pe locul 74 mondial înaintea competiției. El a câștigat trei meciuri în calificări, iar pe tabloul principal i-a eliminat pe englezii Shaun Murphy (cs 4) cu 10-9 și Robert Milkins (cs 13) cu 13-7 și pe scoțianul Anthony McGill (Locul 19) cu 13-12.

Chinezul, care pe 11 iulie va împlini 23 de ani, este cel mai tânăr semifinalist de la CM din ultimii 27 de ani. de asemenea, a devenit primul debutant din ultimii 28 de ani care ajunge până în careul de ași al competiției. În 1995, englezul Andy Hicks era învins de compatriotul lui Nigel Bond 11-16.

Asiaticul va juca în penultimul act cu belgianul Luca Brecel (cs 9), care l-a eliminat pe principalul favorit, englezul Ronnie O 'Sullivan, după ce în a treia sesiune a câștigat 7 jocuri și nu a cedat niciunul. La pauza primei sesiuni, Si Jiahui conduce cu 3-1.

John Higgins a spus că „Mark Selby e un animal la masa de snooker”, după eliminarea din sferturi

Cel mai interesant sfert de finală i-a avut adversari pe scoțianul John Higgins (cs 10) și englezul Mark Selby (cs 2), ambii câștigând trofeul de 4 ori. Higgins a început în forță și a condus cu 4-1, dar din acel moment la masa de joc a fost un singur jucător.

Selby și-a etalat jocul de siguranță aproape perfect și loviturile de distanță năucitoare și a câștigat 12 dintre următoarele 15 frame-uri jucate.

„Loviturile lui de siguranță au fost incredibile, iar eu am pierdut poziția de mult prea multe ori. Mark e un animal la masa de snooker, nu te lasă să respiri și profită de orice ocazie. E un maestru al jocului de snooker și a meritat victoria”, a spus Higgins la final pentru BBC.

„Am jucat fără greșeală. Cheia acestei partide a fost în prima sesiune, când am reușit să pun primul joc pe tabelă. Să îi dat lui John un avantaj de 4 frameuri ar fi fost foarte complicat, la ce experiență și valoare are.

De asemenea, am avut noroc în frameul 5, când am reușit cu multă șansă o lovitură la buzunarul de mijloc. Dacă se făcea 5-1 acolo, din nou ar fi fost foarte dificil.

În sesiunea decisivă am jucat foarte bine, sunt extrem de mulțumit de nivelul arătat. E un succes mare, care îmi dă încredere”, a replicat Selby.

Adversarul lui Selby din penultimul act este nord-irlandezul Mark Allen (cs 3), cel mai în formă jucător al momentului. Scorul meciurilor directe este egal, 11-11.

Ultima victorie aparține lui Allen, cu 5-3, anul trecut, în sferturi la British Open. La CM s-au întâlnit o singură dată. Selby s-a impus cu 13-7 în 2021 în optimi (când avea să câștige titlul mondial a patra oară).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News