Sporturi· 1 min citire

Inevitabilul s-a produs! Pogacar a câștigat etapa a 3-a a Turului Franței și a intrat în posesia tricoului galben

Tadej Pogacar

Tadej Pogacar

Scris de Ion Gabriel Publicat: 6 iul. 2026, 19:30

Ciclistul sloven Tadej Pogacar (UAE Emirates) a câștigat luni etapa a treia a Turului Franței, desfășurată pe distanța de 195,9 km între Granollers (Spania) și Les Angles (Franța), și a preluat tricoul galben, detronându-l pe danezul Jonas Vingegaard (Visma-Lease a Bike).

Turul Franței va continua marți cu etapa a 4-a: Carcassonne - Foix (181,9 km).

Într-un final în ascensiune, Pogacar, cronometrat în 4 h 45 min 11 sec, a încheiat cu două secunde în fața lui Vingegaard, a ecuadorianului Richard Carapaz (EF Education - EasyPost) și a francezului Paul Seixas (Decathlon).

Pogacar preia conducerea în clasamentul general, pe baza sumei locurilor ocupate, având același timp cu Vingegaard, în timp ce belgianul Remco Evenepoel (Red Bull - Bora - Hansgrohe) ocupă locul al treilea, la 23 de secunde.

Seixas rămâne pe locul 6 la general, la 48 de secunde de tricoul galben.

Aceasta este a 22-a victorie de etapă a lui Pogacar în Turul Franței. La vârsta de 27 de ani, el îl egalează pe francezul Andre Darrigade pe locul al cincilea în istoria Marii Bucle. Recordul de 35 de victorii îi aparține britanicului Mark Cavendish.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News