Echipa feminină de tenis a României a coborât cinci locuri, de pe 12 pe 17, în clasamentul competiției Billie Jean King Cup.
Echipa României a căzut 5 locuri în ierarhia Billie Jean King Cup
Acest lucru se datorează înfrângerii din meciul de calificare pentru Turneul final al competiției, 2-3 cu Slovenia, în weekend, la Koper.
România a avut 2-0, dar a pierdut următoarele trei partide și va juca play-off pe 10-11 sau 11-12 noiembrie pentru a se menține în Grupa Mondială a competiției.
Turneul final al competiției va avea loc între 7 și 12 noiembrie, cu participarea a 12 echipe, împărțite în patru grupe a câte trei.
Echipele participante sunt Elveția (campioana en titre), Australia (finalista) și cele 9 câștigătoare ale barajului: Slovenia, Spania (3-1 cu Mexic), Cehia (3-1 cu Ucraina), Franța (3-1 cu Marea Britanie), Canada (3-2 cu Belgia), SUA (4-0 cu Austria), Italia (3-2 cu Slovacia), Germania (3-1 cu Brazilia), Kazahstan (3-1 cu Polonia). Lista participantelor va fi completată de beneficiara unui wildcard oferit de organizatori.
Elveția este liderul clasamentului după ce a detronat Australia, iar pe locul al treilea se menține Spania. Slovenia a reușit un salt impresionant de 16 locuri și se află pe 18.
Top 10 al clasamentului Billie Jean King Cup este următorul: Elveția 1.072,15p, Australia 1.048,32p, Spania 939,04p, Franța 935,84p, Cehia 900,32p, Canada (6) 877,07p, Kazahstan 829,57p, Italia 825p, SUA 806,94p și Germania 804,52p.