Jucătoarea română de tenis Irina Begu și spaniola Sara Sorribes Tormo s-au oprit în turul 2 la Cincinnati.
România nu mai are jucătoare la Cincinnati, după ce Irina Begu a fost eliminată în turul 2 la dublu
Cele două le-au avut adversare pe australianca Storm Hunter și belgianca Elise Mertens, desemnate a doua pereche favorită a competiției, care s-au impus cu 6-4, 6-1.
Meciul a durat 75 de minute și a curs într-o singură direcție. La 3-3 în primul set a urmat o succesiune de 3 break-uri, după care Hunter și Mertens au fructificat prima minge de set, pe propriul serviciu.
Setul secund a fost fără istoric. Begu și Tormo s-au văzut conduse cu 0-4, după ce și-au cedat serviciul de două ori. La 1-5 ele au condus cu 30-0 și 40-30, dar au pierdut următoarele două puncte și, implicit, meciul.
În urma acestui rezultat, România nu mai are nicio reprezentantă în competiție. Begu (39 WTA) fusese eliminată la simplu în turul 1 de cehoaica Marie Bouzkova (35 WTA) cu 2-6, 2-6.
La rândul ei, Sorana Cîrstea (31 WTA) o eliminase în runda de debut pe rusoaica Ekaterina Alexandrova (21 WTA) cu 6-0, 6-2, după care a cedat în fața grecoaicei Maria Sakkari (8 WTA, cs 8) cu 6-2, 3-6, 5-7.