O pictură murală care o celebrează pe campioana olimpică italiană la volei Paola Egonu a devenit ținta unui „rasism vulgar” după ce pielea sportivei din a fost vopsită cu spray roz, relatează The Guardian.
Numită Italianità, pictura murală a fost, de asemenea, răspunsul Laika la un pasaj dintr-o carte bestseller a unui controversat general de armată și deputat european, Roberto Vannacci, în care acesta scria că, deși Egonu era „italiancă prin cetățenie ... trăsăturile ei fizice” nu „reprezentau italianitatea”.
”Vreau să îmi exprim solidaritatea cu Paola Egonu și cel mai total dispreț pentru acest gest grav de rasism vulgar”, a declarat Antonio Tajani, vicepremierul Italiei.
”Rasismul este dezgustător și trebuie combătut”, a afirmat Elly Schlein, liderul Partidului Democrat de opoziție. Ea a promis că va continua lupta partidului său pentru o modificare a legii care ar acorda cetățenia la naștere copiilor născuți în Italia din părinți străini, indiferent de cetățenia părinților lor, aducând astfel țara în rând cu alte state europene. În prezent, copiii născuți în Italia din părinți străini pot depune cererea doar de la vârsta de 18 ani.