Sporturi· 1 min citire

Jannik Sinner a câștigat turneul ATP de la Viena, după o finală de 3 seturi cu Alexander Zverev

Jannik Sinner

Jannik Sinner

Scris de Ion Gabriel Publicat: 26 oct. 2025, 21:45

Tenismanul italian Jannik Sinner (2 ATP) a câștigat turneul ATP 500 de la Viena, dotat cu premii totale de 2.736.875 de euro, după 3-6, 6-3, 7-5 cu germanul Alexander Zverev.

Italianul a devenit primul jucător care a disputat 8 finale consecutive în circuitul ATP

Sinner (24 ani), principalul favorit al competiției din capitala austriacă, pe care a mai câștigat-o în 2023, s-a impus după două ore și jumătate de joc în fața lui Zverev, cap de serie numărul 2.

Italianul, care avut o prestație solidă pe parcursul acestei săptămâni, necedând niciun set până în finala de duminică, și-a trecut în palmares al patrulea titlu din acest sezon și al 22-lea din cariera sa.

Jannik Sinner a devenit cu această ocazie primul jucător care a disputat opt finale consecutive în circuitul ATP, performanță pe care a reușit-o ultima oară sârbul Novak Djkovic, în urmă cu un deceniu.

Dublu campion de Mare Șlem în 2025, la Australian Open și Wimbledon, Sinner se pregătește acum să participe începând de luni turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, înainte de a încheia sezonul pe teren propriu, la Turneul Campionilor de la Torino (9-16 noiembrie).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News