Jannik Sinner, o nouă suspendare în cazul de dopaj. Liderul ATP, explicații pentru acordul cu WADA cu privire la suspendarea de trei luni

Jannik Sinner
După ce Agenția Mondială Antidoping (WADA) a depus un apel la TAS în care a contestat decizia ITIA de a nu-l suspenda pentru dopaj pe Jannik Sinner, cel mai bun jucător al momentului a fost suspendat.
WADA a anunțat că a ajuns la un acord e soluționare a cazului. Cele două părți s-au înțeles ca Sinner să fie suspendat pentru o perioadă de 3 luni, acesta urmând să revină în circuit la începutul lunii mai.
Sinner acceptat o suspendare de 3 luni
”În pofida acestui apel, circumstanțele acestui caz specific au făcut ca, pentru a asigura un rezultat corect și adecvat, WADA să fie pregătită să încheie un acord de soluționare, în conformitate cu articolul 10.8.2 din Codul mondial antidoping.
WADA acceptă explicația sportivului cu privire la cauza încălcării, astfel cum a fost prezentată în decizia primei instanțe.
WADA acceptă că Sinner nu a intenționat să trișeze și că expunerea sa la clostebol nu a adus niciun beneficiu în ceea ce privește îmbunătățirea performanțelor și a avut loc fără știința sa, ca urmare a neglijenței membrilor anturajului său.
Cu toate acestea, în conformitate cu Codul și în temeiul precedentului TAS, un sportiv poartă răspunderea pentru neglijența anturajului. Pe baza setului unic de fapte din acest caz, o suspendare de 3 luni este considerată a fi un rezultat adecvat.
După cum s-a menționat anterior, WADA nu a solicitat o descalificare a niciunui rezultat, cu excepția celei impuse anterior de tribunalul de primă instanță.
Federația Internațională de Tenis și Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, ambele co-respondente la recursul formulat de WADA la TAS, niciuna dintre acestea nefăcând apel la decizia primei instanțe, au acceptat acordul de soluționare a cauzei.
În conformitate cu termenii acordului, Sinner își va ispăși perioada de ineligibilitate de la 9 februarie 2025 până la ora 23:59 a zilei de 4 mai 2025 (care include un credit pentru 4 zile ispășite anterior de sportiv în timp ce se afla sub o suspendare provizorie).
În conformitate cu articolul 10.14.2 din Cod, Sinner poate reveni la activitatea oficială de antrenament începând cu 13 aprilie 2025”, se arată în comunicatul de pe site-ul oficial al WADA.
Ca urmare a acestei înțelegeri, WADA și-a retras apelul depus la TAS. Suspendat în următoarele 3 luni, Jannik Sinner va rata turneele Masters de la Indian Wells, Miami, Monte Carlo și Madrid, dar va reveni la timp pentru a juca la Roma, ultima mare competiție înainte de Roland Garros.
Sinner, prima reacție după suspendare
Italianul Jannik Sinner a mărturisit faptul că își dorea ca toată această tevatură în jurul scandalului său de dopaj să se încheie cât mai repede și din această cauză a ajuns la o înțelegere cu Agenția Mondială Antidoping (WADA) pentru o suspendare de 3 luni.
”Acest caz mă urmărea de aproape un an și procesul încă mai avea mult timp de parcurs, iar o decizie putea fi luată abia la sfârșitul anului.
Am acceptat întotdeauna că sunt responsabil pentru echipa mea și realizez regulile stricte ale WADA sunt o protecție importantă pentru sportul pe care îl iubesc.
Pe această bază am acceptat oferta WADA de a rezolva aceste proceduri pe baza unei sancțiuni de 3 luni”, a declarat liderul clasamentului ATP, conform Gazzetta dello Sport.
La rândul său, avocatul sportivului, Jamie Singer, s-a arătat bucuros de faptul că totul s-a încheiat, iar Jannik Sinner a reușit să dovedească faptul că nu a fost vorba de dopaj intenționat.
”Sunt încântat că Jannik poate pune în sfârșit această experiență chinuitoare în spatele lui. WADA a confirmat faptele stabilite de Tribunalul Independent.
Este clar că Jannik nu a avut nicio intenție, nicio cunoștință și nu a obținut niciun avantaj competitiv. Din păcate, erorile făcute de membrii echipei sale au condus la această situație”, a spus Singer.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























