Sporturi· 1 min citire

Jaqueline Cristian a fost eliminată de Iga Swiatek în turul 3 la Roland Garros

Jaqueline Cristian (Foto: Lucian Nuță)

Jaqueline Cristian (Foto: Lucian Nuță)

Scris de Ion Gabriel Publicat: 30 mai 2025, 18:15

Jaqueline Cristian, locul 60 WTA, a fost eliminată, vineri, de poloneza Iga Swiatek, numărul 5 mondial, în turul trei al turneului de la Roland Garros.

Românca se alege cu 130 de puncte și 168.000 de euro

Cristian, în vârstă de 26 de ani, a fost învinsă cu scorul de 6-2, 7-5 de poloneza în vârstă de 23 de ani. Meciul a durat o oră și 54 de minute.

Au fost două seturi total diferite: primul la discreția Igăi Swiatek, de 35 de minute, al doilea foarte echilibrat, de peste o oră, în care românca a pus-o în dificultate pe poloneză.

Cristian a salvat o minge de meci la 6-5 pentru Swiatek în setul secund, însă poloneza nu a mai ratat-o apoi pe a doua și a obținut victoria.

Pentru Jaqueline Cristian parcursul din acest an a fost cel mai bun al său la Roland Garros.

Ea a obținut pentru participarea în turul trei 130 de puncte și 168.000 de euro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News