Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (89 WTA) s-a calificat în turul 2 la Linz, după ce a ajuns pe tabloul principal ca lucky loser.
Jaqueline Cristian va juca în turul 2 la Linz cu britanica Jodie Anna Burrage
Românca a fost învinsă clar în ultimul tur al calificărilor, fază a competiției în care fusese desemnată a cincea favorită. De la 2-3 în primul set cu daneza Clara Tauson (cs 7) nu a mai câștigat niciun game până la finalul partidei.
Lucrurile au stat, însă, altfel, pe tabloul principal, unde a ajuns după ce o jucătoare s-a retras cu puțin timp înaintea tragerii la sorți.
Cristian a avut-o adversă pe argentinianca Nadia Porodoska (67 WTA), pe care a învins-o cu 6-3, 6-4, după un meci care a durat 90 de minute.
După un început ezitant, în care și-a cedat serviciul, românca a câștigat două break-uri, cedând doar 3 puncte în următoarele 4 game-uri. Ea a ratat o primă minge de set la 5-2, dar în următorul game a pus capăt parțialului.
Începutul setului secund a aparținut lui Podoroska. Aceasta s-a distanțat la 3-0, dar Cristian a câștigat 6 dintre următoarele 7 game-uri. În turul secund, ea o întâlni altă jucătoare venită din calificări.
Britanica Jodie Anna Burrage (102 WTA) a produs o primă surpriză, eliminând-o pe a șaptea favorită sportiva franceză Varvara Gracheva (46 WTA), născută în Rusia. Va fi primul meci direct dintre cele două.
Jaqueline va participa, săptămâna viitoare, la Transylvania Open. Ieri s-a anunțat că a urcat pe tabloul principal în urma retragerii rusoaicei Anna Kalinskaya (38 WTA).