Sporturi· 3 min citire

Kansas City Chiefs a câștigat a treilea Super Bowl în ultimii 5 ani: „Este începutul unei dinastii”

Kansas City Chiefs

Kansas City Chiefs

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 12 feb. 2024, 18:00

Echipa de fotbal american Kansas City Chiefs, condusă magistral de starul Patrick Mahomes, a câștigat ediția din acest an a Super Bowl-ului.

Kansas City Chiefs a învins San Francisco 49ers în Super Bowl, după prelungiri, cu 25-22

Marea finală a Ligii profesioniste de fotbal american (NFL) s-a decis după prelingiri, iar jucătorii din Kansas City au învins San Francisco 49ers, la Las Vegas, cu 25-22.

Super Bowl-ul este cel mai important eveniment sportiv din America de Nord și a atras numeroase vedete în tribunele Allegiant Stadium (65.000 de locuri), în frunte cu baschetbalistul LeBron James și cântărețele Beyonce și Taylor Swift, ultima fiind partenera unuia dintre jucătorii lui Kansas City Chiefs, Travis Kelce, pe care l-a sărutat pe gazon la finalul meciului.

Spectacolul de la pauza Super Bowl-ului, care se bucură la rândul său anual de o mare audiență, a fost susținut de Usher, care a interpretat cele mai cunoscute melodii ale sale, cu o coregrafie impresionantă și beneficiind în special de complicitatea solistei Alicia Keys.

Kansas City Chiefs a obținut a treia victorie în 5 ani, după cele din 2020, tot în fața lui San Francisco 49ers, și 2023. Este pentru prima oară când o franciză reușește să-și păstreze trofeul în Super Bowl, după New England Patriots în 2004.

Patrick Mahomes a devenit al cincilea quarteback din istorie care a fost demnat MVP de 3 ori

Celebrul quarteback Patrick Mahomes, marele artizan al revenirii echipei sale în mijlocul finalei, a cucerit al treilea său titlu, însoțit de a treia distincție de MVP.

Anterior, pe postul său, doar patru jucători – Tom Brady, Terry Bradshaw, Troy Aikman și Joe Montana – au ridicat Trofeul Vince Lombardi de cel puțin trei ori.

Condusă cu 3-10 la pauză, Kansas City Chiefs a restabilit egalitatea cu 3 secunde înainte de sfârșitul timpului regulamentar, prin Harrison Butker, cu o lovitură de picior.

În prelungiri, jucătorii lui 49ers au preluat controlul în urma unei lovituri de trei puncte, însă Chiefs a replicat printr-un touchdown (6 puncte) victorios al lui Mecole Hardman, găsit perfect de Patrick Mahomes, excepțional în finalul meciului.

„Această partidă reprezintă perfect sezonul nostru. Am rezistat grație apărării noastre, înainte de a face câteva alegeri ofensive bune, în momentele decisive. Sunt mândru de noi, pentru că am continuat să credem în victorie”, a declarat Mahomes.

„Este începutul unei dinastii”, a anunțat quarteback-ul lui Kansas City

Patrick Mahomes a transmis că echipa din Kansas City vrea să devină prima din istorie care câștigă Super Bowl de trei ori la rând.

„Prin ce am trecut, ce am înfruntat, ce am depășit anul acesta... Băieții nu au renunțat niciodată și nu au cedat. Vreau să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. El ne-a testat și ne-a făcut mai buni.

Sunt mândru de băieții mei. Să lupți, să rămâi concentrat și să continui să crezi, aceasta este cheia. Nu știi niciodată cum vor decurge lucrurile. Este incredibil, legendar.

Este începutul unei dinastii. Dar nu am terminat încă. Suntem o echipă tânără. Nu avem nicio intenție să ne oprim aici, vom continua pe această cale. Vom sărbători în seara asta și apoi la paradă.

Dar, după aceea, voi face tot ce-mi stă în putință pentru a juca din nou în acest meci anul viitor și voi încerca să câștigăm three-peat (n.r. – trei titluri la rând)”, a mai spus Mahones.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News