Karolina Muchova o pune în gardă pe Sorana Cîrstea: „Nu mă mulțumesc cu ce am realizat până acum”

Karolina Muchova
Jucătoarea cehă de tenis Karolina Muchova (10 WTA, cs 10) este adversara Soranei Cîrstea (30 WTA, cs 30) în sferturi la US Open.
„Nu mă mulțumesc cu ce am realizat până acum”, o avertizează Karolina Muchova pe Sorana Cîrstea
Meciul va avea loc mâine, dar organizatorii încă nu au anunțat programul. Muchova are un sezon senzațional, în care a jucat finala la Roland Garros (2-6, 7-5, 4-6 cu Iga Swiatek) și Cincinnati (3-6, 4-6 cu Cori Gauff).
A ajuns în sferturi în alte trei turnee importante (Auckland, Dubai și Indian Wells), rezultate care i-au permis să intre pentru prima dată în Top 10 WTA.
În primele 3 tururi la US Open s-a impus în numărul minim de seturi, iar în optimi a avut nevoie de decisiv pentru a o elimina pe chinezoaica Xinyu Wang (53 WTA).
Este una dintre cele 13 jucătoare din Top 200 WTA care au bifat sfert de finală în toate cele patru turnee de Mare Șlem (la Australian Open în 2021, la Roland Garros în acest an, iar la Wimbledon în 2019 și 2021), dar nu vrea să se oprească aici.
„Acesta a fost ultimul Grand Slam în care nu ajunsesem în sferturi, așa că sunt foarte fericită că am atins această fază. Mă simt bine, dar nu mă mulțumesc cu ce am realizat până acum. Sunt foarte mândră de ceea ce am făcut la US Open, dar aștept cu nerăbdare următoarea rundă”, a spus ea după duelul cu Xinyu Wang.
Karolina Muchova o conduce pe Sorana Cîrstea cu 3-1 la meciurile directe
Va fi al cincilea meci direct dintre cele două, Muchova conducând cu 3-1. Prima partidă s-a desfășurat în 2020, tot la US Open, dar în turul 3. Atunci, cehoaica se impunea cu 6-3, 2-6, 7-6 (7).
Celelalte trei confruntări au avut loc în acest an. În turul 2 la Dubai, Muchova a câștigat cu 6-4, 7-6 (4). A urmat meciul de la Miami, din runda a 3-a, care a revenit lui Cîrstea cu 7-5, 6-1. În fine, în turul 2 la Montreal, cehoaica s-a impus cu 7-5, 6-4.
Karolina va mai urca o poziție în clasamentul WTA prin calificarea în sferturi la US Open, iar dacă trece de româncă ajunge pe locul 7. Câștigarea trofeului o va poziționa pe 5.
La rândul ei, Cîrstea va fi, de luni, cel puțin pe locul 26. Calificarea în semifinale o trimite pe 22, iar câștigarea turneului pe 10. Cel mai bun loc ocupat vreodată de Sorana a fost 21, în aprilie 2013.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























