Campioana en titre Arina Sabalenka a fost învinsă, vineri, cu 6-1, 6-4 de Elena Rîbakina, care s-a calificat pentru prima dată în semifinalele turneului Cincinnati Open.
„Sunt mulțumită de serviciul meu”, a recunoscut învingătoarea
Jucătoarea din Kazahstan, cap de serie numărul 9, a avut o prestație strălucitoare și s-a calificat pentru o confruntare de senzație cu poloneza Iga Swiatek.
„Sunt mulțumită de serviciul meu. A fost cheia”, a declarat Rybakina.
„Amândouă suntem jucătoare cu lovituri puternice. Astăzi am servit foarte bine. Dacă Arina servește bine, este cu totul altceva. Sper să continui așa”, a mai precizat ea.
Anterior, favorita numărul trei, Iga Swiatek, s-a calificat în prima sa semifinală WTA 1000 din ultimele 15 luni, după ce a învins-o pe rusoaica Anna Kalinskaya cu 6-3, 6-4.