Sporturi· 1 min citire

Lindsey Vonn s-a calificat la a cincea Olimpiadă din carieră

Lindsey Vonn

Lindsey Vonn

Scris de Ion Gabriel Publicat: 24 dec. 2025, 19:20

Vedeta americană a schiului alpin Lindsey Vonn, revenită la cel mai înalt nivel la vârsta de 41 de ani, s-a calificat oficial la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina d'Ampezzo (6-22 februarie), a cincea Olimpiadă din cariera sa, a anunțat Federația americană de specialitate.

Ea are o medalie de aur și două de bronz

Vonn, revenită în competiție în urmă cu puțin peste un an după o pauză de cinci ani, și-a regăsit în această iarnă forma care a consacrat-o, obținând patru prezențe pe podium, dintre care o victorie în cinci curse și conduce în clasamentul Cupei Mondiale de coborâre după trei probe.

Rezultatele sale excelente, departe de ceilalți schiori americani, i-au asigurat biletul pentru coborârea olimpică programată pe 8 februarie la Cortina d'Ampezzo, stațiune emblematică din circuitul mondial de schi alpin unde s-a impus de 12 ori în carieră (șase coborâri, șase slalomuri super-uriașe).

Vonn a participat la patru ediții ale Jocurilor Olimpice de iarnă, cucerind aurul la coborâre și bronz la super-uriaș la Vancouver în 2010, precum și o medalie de bronz în proba de coborâre la JO de la PyeongChang în 2018.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News