Jucătoarea americană de tenis Madison Keys (cs 19) a învins-o pe Iga Swiatek (2 WTA, cs 2) cu 5-7, 6-1, 7-6 (8), și s-a calificat în finală la Australian Open.
Keys va juca a doua finală de Mare Șlem
Meciul a durat două ore și 35 de minute. În finală, Keys va evolua cu numărul 1 mondial, belarusa Arina Sabalenka.
„A avut o minge de meci? Simt că am avut un moment de uitare totală. La un moment dat eram doar acolo alergând. Încă încerc să înțeleg ce s-a întâmplat. Sunt în finală. Meciul a fost de un nivel foarte înalt. Ea a jucat foarte bine.
Am încercat să lupt pentru a rămâne acolo. Al treilea set a fost o luptă mare și e incredibil să fiu în finală. Sunt super fericită că am pierdut primul set, dar am avut puterea de a continua lupta.
Este pur și simplu Incredibil, în cele din urmă, am simțit că amândouă ne luptăm cu nervii, era o chestiune de cine va obține ultimul punct, sunt fericită că am fost eu”, a spus Keys.
Pentru americancă este a doua finală de grand slam, după cea de la US Open din 2017, unde a fost învinsă de Sloane Stephens.