Turneul de la Madrid este în plină desfășurare, iar iubitorii tenisului se bucura de un spectacol la cel mai înalt nivel. Câștigătorii vor adăuga nu mai puțin de 1000 de puncte în clasament.
Iga Swiatek, distrusă de Coco Gauff în semifinalele WTA Madrid
Iga Swiatek, campioana de anul trecut de la Madrid, a fost eliminată categoric în faza semifinalelor. Poloneza clasată pe locul doi în ierarhia WTA a rezistat doar 66 de minute în duelul cu Coco Gauff (4 WTA), care s-a impus în două seturi, scor 6-1, 6-1.
Jucătoarea din Statele Unite ale Americii s-a calificat fără emoții în ultimul act al competiției, acolo unde va înfrunta învingătoarea duelului dintre Aryna Sabalanka (1 WTA) și Elina Svitolina (17 WTA).
Sorana Cîrstea, în semifinalele probei de dublu
Perechea Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaya (România/Rusia) s-a calificat în semifinalele probei de dublu de la Madrid Open și și-au asigurat un premiu de 113.880 de euro, plus câte 390 de puncte în clasament.
Cele două au trecut în sferturile de finală de cuplul Linda Noskova/Clara Tauson (Cehia/Danemarca), scor 6-0, 6-3, în mai puțin de o oră. În semifinale, Cîrstea și Kalinskaya vor întâlni perechea Su-Wei Hsieh/Jelena Ostapenko (Taiwan/Letonia), cap de serie numărul 3.