Perechea Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaia (România/Rusia) s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 1000 Madrid Open.
Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaia au trecut în optimi de echipa Ulrikke Eikeri/Eri Hozumi (Norvegia/Japonia), scor 7-5, 7-5.
Meciul a durat o oră și 44 de minute.
În sferturi, Cîrstea și Kalinskaia vor întâlni echipa Linda Nosckova/Clara Tauson (Cehia/Danemarca).
Premiul pentru accederea în sferturi este de 56.950 de dolari și 215 puncte WTA.