Ștafeta masculină de 4x100 m a Marii Britanii a fost informată că trebuie să returneze medaliile de argint cucerite la Jocurile Olimpice de vară 2020, desfășurate anul trecut la Tokyo.
Chijindu Ujah a încălcat regulamentul antidoping
Anunțul a fost făcut de Asociația olimpică britanică (BOA), forul informând că atletul Chijindu Ujah a încălcat regulamentul antidoping. „Cu adevărată tristețe a trebuit să cerem înapoierea medaliilor și diplomelor.
Îmi pare rău în special pentru cei trei sportivi care au fost afectați fără nicio vină a lor. Cu toate acestea, este o decizie a TAS și trebuie să o respectăm, așa cum am fost la fel de clari că asta trebuie să se întâmple cu orice națiune ai căror sportivi au încălcat regulile antidoping”, a declarat directorul executiv al BOA, Andy Anson.
Marea Britanie va „preda” Canadei argintul olimpic la 4x100 m
Ujah și colegii săi de echipă Zharnel Hughes, Richard Kilty și Nethaneel Mitchell-Blake s-au clasat pe locul secund, după Italia, la competiția din capitala Japoniei, iar în luna februarie a acestui an Tribunalul de Arbitraj pentru Sport (TAS) a consfințit descalificarea lor.
În urma acestei decizii, medaliile de argint vor reveni Canadei, iar cele de bronz vor intra în posesia reprezentanților Chinei.
Ujah a susținut că nu s-a dopat „cu bună știință sau intenționat”, după ce Agenția Mondială Antidoping l-a suspendat în urma detectării a două substanțe interzise în eșantioanele sale prelevate la Tokyo, cu ocazia finalei la 4x100 m, desfășurată în august 2021.