Sporturi· 2 min citire

Marea Britanie, condusă de Emma Răducanu, s-a calificat în semifinalele Cupei Billie Jean King

Emma Răducanu

Emma Răducanu

Scris de Darius Stănescu Publicat: 18 nov. 2024, 10:02

Emma Răducanu și Katie Boulter au condus Marea Britanie în semifinalele Cupei Billie Jean King, competiția feminină de tenis pe echipe, grație victoriei cu 2-0 înregistrate în fața Canadei, deținătoarea trofeului, duminică seara, la Malaga (Spania).

 

Răducanu, numărul 58 mondial, a adus primul punct echipei sale, învingând-o cu 6-0, 7-5 pe Rebecca Marino (103 WTA), care nu a putut să fructifice niciuna dintre cele șapte mingi de break pe care le-a avut în setul secund, în timp ce jucătoarei britanice i-a fost suficientă una singură pentru a face diferența în acest set.

 

Katie Boulter (24 WTA) a obținut apoi punctul victoriei, reușind să se impună cu 6-2, 6-4 în partida împotriva canadiencei Leylah Fernandez. În setul secund, reprezentanta "frunzei de arțar" a revenit de la 1-5 la 4-5, iar apoi a salvat două mingi de meci, înainte de a-și recunoaște înfrângerea.

 

Marea Britanie va avea ca adversară în penultimul act al BJK Cup echipa Slovaciei, care a a trecut cu 2-0 de Australia în sferturile de finală.

 

În celălalt duel din semifinale acestei competiții, Polonia, în componență cu Iga Swiatek, numărul doi mondial, va înfrunta Italia, finalista ediției trecute, al cărei lider este Jasmine Paolini, ocupanta locului al patrulea în clasamentul WTA.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News