Marea problemă a hocheiului românesc: „Plătim tribut perioadei de după Revoluție”

România hochei
Hocheiul românesc a fost văduvit de infrastructură, antrenori și jucători tineri în perioada de după Revoluție și prin naturalizarea străinilor plătește un tribut acestor ani, a declarat Attila Nagy, președintele forului român.
Galațiul a naturalizat jucători inclusiv din fosta Uniune Sovietică
Șeful instituției precizează că în urma diminuării numărului de sportivi practicanți, care nu au avut unde să se antreneze din cauză lipsei patinoarelor, echipele de hochei care activează în campionatul național și Liga Erste au fost nevoite să își îndrepte atenția către străini.
„Noi plătim tribut lipsei de infrastructură, de specialiști și de copii care să joace hochei, din ultimele două, trei decenii, să zic așa, după Revoluție. Și asta s-a resimțit!
Iar echipele care participau în Liga Erste au fost nevoite să se întărească puțin, pentru că nu aveau jucători de valoare. După care, în momentul în care aceste echipe s-au întărit și restul au încercat să o facă.
Pot să vă dau câteva exemple. Galațiul, de pildă, a naturalizat, cred, mai mult de 4 sau 5 jucători din fosta Uniune Sovietică. Pentru că au văzut că, folosind doar jucători autohtoni, nu reușesc. Și atunci au făcut aceste naturalizări, pentru a avea o echipă mai puternică”, a declarat Nagy, pentru AGERPRES.
Frustrare în rândul jucătorilor români
Strategia Federației Române de Hochei pe Gheață este de a naturaliza doar sportivi sub 30 de ani, valoroși, care pot aduce un plus echipei naționale a României.
„Ceea ce văd eu, ca strategie, sunt jucători care sunt sub 29, poate 30 de ani, care sunt îndeajuns de valoroși să poată să devină jucători de lot național.
Dar, dacă ne uităm mai atent, puteți vedea că Federația Română de Hochei pe Gheață a redus la trei numărul stranierilor în campionat, începând din sezonul trecut.
Am fost, probabil, singura federație care a redus atât de drastic, deci practic am înjumătățit numărul jucătorilor străini. Astfel, trebuie să ne concentrăm mult mai mult pe jucătorii autohtoni care sunt capabili să joace la loturile naționale.
Anul acesta am primit două cereri de naturalizări, sunt jucători sub 30 de ani, chiar mult mai tineri, adică între 23 și 25 de ani. Au potențial să ajungă la lotul național și chiar pot să aducă un plus.
Dar niciodată n-aș putea să accept să avem jucători naturalizați peste 30 de ani, fără viitor, numai ca să avem mai mulți jucători la nu știu ce echipă din țară”, a completat președintele FRHG.
„Intervine o frustrare în rândul jucătorilor români (n.r. - din cauza naturalizărilor), pentru că practici sportul 15, 17, 18 ani, ajungi la seniori și din cauza acestor intervenții, ei nu mai pot evolua sau nu mai ajung să joace, devin jucători de linia a treia sau a patra”, a mai spus Nagy.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























