Jucătoarea cehă de tenis Marie Bouzkova este prima finalistă la turneul WTA 250 de la Praga, dotat cu premii totale de 275.094 de dolari, după ce a trecut vineri, în semifinale, de compatrioata sa, Tereza Valentova, cu 6-4, 7-5.
Posibil meci între două jucătoare din Cehia
Marie Bouzkova, locul 47 WTA, este cap de serie numărul 5 la acest turneu, pe care l-a câștigat în 2022. Tereza Valentova, locul 106 mondial, a jucat prima ei semifinală WTA la 18 ani.
În cealaltă semifinală, o altă reprezentantă a Cehiei, Linda Noskova, locul 23 WTA și principala favorită, finalista din 2023, o întâlnește pe chinezoaica Xinyu Wang, locul 40 WTA, a patra favorită.