Max Verstappen speră să se relanseze în MP al Olandei

Max Verstappen
Max Verstappen (Red Bull), triplu campion mondial de Formula 1, aflat în dificultate înaintea pauzei de vară, speră să se relanseze în fața propriului public în acest weekend în Marele Premiu al Olandei, a 15-a din cele 24 de etape ale sezonului.
El a ratat victoria în șapte curse din acest sezon
În fața zecilor de mii de fani din "armata oranje" care vor fi prezenți în tribunele superbului circuit de coastă Zandvoort, olandezul va încerca să rămână neînvins pe o pistă în care a pornit de trei ori din pole position și a obținut trei victorii în tot atâtea participări.
Dar misiunea lui "Mad Max" se anunță foarte dificilă, el fiind în dificultate în ultimele patru curse după ce a dominat începutul sezonului. Căpcăunul olandez nu mai este la fel de dominator ca anii trecuți și a ratat victoria în șapte din cele paisprezece curse de până acum ale sezonului.
"Evident că sunt foarte fericit să revin aici, este un circuit care îmi place foarte mult și este extraordinar să văd oameni care se simt bine și sunt fericiți. Dar sunt concentrat mai ales pe performanță. Trebuie să ne obișnuim mai mult cu mașina ca să fim mai competitivi", a subliniat Verstappen, care va concura în cel de-al 200-lea Mare Premiu al carierei sale de Formula 1.
Olandezul, mare favorit pentru a câștiga al patrulea titlu consecutiv, rămâne calm în ciuda rezultatelor dezamăgitoare din ultima perioadă, Cu 78 de puncte mai mult decât britanicul Lando Norris (McLaren) și cu 100 mai mult decât monegascul Charles Leclerc (Ferrari), el păstrează încă un avans considerabil când mai sunt zece curse în acest an.
"Nu sunt cu adevărat îngrijorat, dar nu mă gândesc încă la Abu Dhabi (ultimul Mare Premiu - n. r.). Vreau ca echipa să progreseze, mașina să progreseze, pentru că asta ne-ar ușura viața. Lando (Norris) este cel mai apropiat, dar am văzut recent că mulți piloți au câștigat curse și lupta este foarte echilibrată", a explicat joi Verstappen într-o conferință de presă.
Foarte autocritic înaintea pauzei de vară, Norris încă mai crede că poate câștiga titlul mondial recuperând diferența care îl desparte de prietenul său Verstappen.
"Încă mai este posibil, dar sunt multe puncte diferență și este împotriva lui Max... Dar vreau să rămân optimist și să-mi spun că mai am o șansă chiar dacă știu că diferența este mare și că va fi o provocare dificilă. Dar cu performanțele noastre de acum, cu ceea ce pot reuși când totul merge bine, vreau să cred că încă se poate", a declarat joi englezul în fața presei.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























