Sporturi· 2 min citire

Mick Schumacher va concura pentru Alpine în CM de anduranță în 2024

tw-mick-schumacher

tw-mick-schumacher

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 22 nov. 2023, 13:17

 

Alpine a anunțat miercuri cei șase piloți care îi vor apăra culorile în WEC, Campionatul Mondial de Anduranță, la categoria Hypercar. Printre aceștia se numără germanul Mick Schumacher, relatează AFP.

Mick Schumacher va debuta astfel într-o nouă disciplină, cursele de anduranță.

Germanul în vârstă de 24 de ani a fost selectat de Alpine ca fiind unul dintre cei șase piloți care se vor afla la volanul celor două mașini A424 pentru sezonul 2024 al WEC. Schumacher, care a rămas fără volan oficial de când a părăsit Haas la sfârșitul anului 2022, a testat mașina în cadrul unei zile de probe la Jerez, în Spania.

El a satisfăcut așteptările lui Bruno Famin, vicepreședintele Motorsport Alpine, care este responsabil de supravegherea tuturor programelor sportive ale mărcii. "Ne-am dorit să recrutăm piloți care să fie nu numai rapizi și de încredere, ci și cu un adevărat spirit de echipă și o bună inteligență în curse", a notat Famin într-un comunicat de presă. "Mick va face primii pași în acest sport, dar entuziasmul său pentru proiect și dorința de a se integra sunt evidente. Sunt sigur că va fi un adevărat atu".

Printre ceilalți șase piloți se numără patru francezi, dintre care trei au fost deja în program anul trecut (în LMP2): Nicolas Lapierre (39 de ani), care "va fi mentorul tinerilor piloți", potrivit lui Famin, Matthieu Vaxivière (28 de ani) și Charles Milesi (22 de ani). Paul-Loup Chatin (32 de ani), care a fost deja la Signatech-Alpine în urmă cu aproximativ zece ani, va debuta la clasa regină. Austriacul Ferdinand Habsburg (26 de ani), care a câștigat Cursa de 24 de ore de la Le Mans în LMP2 cu Milesi în 2021, completează linia de start.

Trio-urile care alcătuiesc fiecare echipaj și culorile modelului A424 vor fi prezentate oficial în data de 7 februarie, cu ocazia lansării oficiale a sezonului Alpine.

După un prolog în Qatar, la 24 și 25 februarie, competiția va debuta cu adevărat pe circuitul de la Losail, cu o cursă de 1812 km la 2 martie.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News