Sporturi· 2 min citire

Mihai Covaliu a înmânat trofeul celei mai bune echipe mixte de la Jocurile Olimpice

Mihai Covaliu

Mihai Covaliu

Scris de Darius Stănescu Publicat: 31 oct. 2024, 19:33

Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu a oferit trofeul celei mai bune echipe mixte de la Jocurile Olimpice - Austria Yachting, Dinghy mixt -Lara Vadlau și Lukas Mähr, în cadrul Galei Premiilor Asociației Comitetelor Naționale Olimpice, eveniment desfășurat la Estoril, în Portugalia, informează COSR.

 

Într-o ceremonie spectaculoasă, în prezența președintelui CIO, Thomas Bach, au fost premiați cei mai buni sportivi și cele mai bune Comitete Olimpice Naționale pentru performanțele de la Jocurile Olimpice Paris 2024.

 

Câștigătorii Premiilor ANOC 2024 sunt:

 

  • Cea mai bună echipă feminină: Volei -Italia (reprezentată de Carlotta Cambi)

 

  • Cea mai bună echipă masculină: Danemarca- Handbal (reprezentată de Hans Lindberg)

 

  • Cea mai bună echipă feminină în sport individual: Marea Britanie Ciclism – Sprint pe echipe (Katy Marchant, Sophie Capewell și Emma Finucane)

 

  • Cea mai bună echipă masculină în sport individual: Gimnastica artistică din Japonia (reprezentată de Kazuma Kaya)

 

  • Cea mai bună echipă mixtă în sportul individual: Austria Yachting – Dinghy mixt (Lara Vadlau și Lukas Mähr)

 

  • Cea mai bună sportivă: Julien Alfred (Sf. Lucia)

 

  • Cel mai bun sportiv: Letsile Tebogo (Botswana)

 

  • Carieră sportivă remarcabilă - Feminin: Lisa Carrington (Noua Zeelandă)

 

  • Carieră sportivă remarcabilă - Masculin: Ma Long (China)

 

  • Comitet Național Olimpic remarcabil: Franța

 

  • Comitete Naționale Olimpice revoluționare: St Lucia, Dominica, Guatemala, Botswana

 

  • Contribuție la Mișcarea Olimpică: Anita DeFrantz

 

La gală au fost prezenți 400 de reprezentanți ai Comitetelor Naționale Olimpice, Comitetului Internațional Olimpic (CIO), Federațiilor Internaționale (IF) și Comitetului de Organizare pentru Jocurile Olimpice Paris 2024.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News