Misiune ușoară pentru Novak Djokovic la Turneul Campionilor: „Merg la Torino pentru a-mi securiza locul 1 ATP”

Novak Djokovic
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, 1 ATP, a anunțat că merge la Turneul Campionilor cu obiectivul de a-și securiza poziția de lider mondial.
„Merg la Torino pentru a încerca să-mi securizez locul de numărul 1 mondial”, a transmis Novak Djokovic
El l-a învins în două seturi, 6-4, 6-3, pe bulgarul Grigor Dimitrov, în finala turneului de la Paris-Bercy, ultimul de categoria Masters 1.000 din acest an.
„Sunt foarte mulțumit, foarte mândru că am câștigat 40 de titluri Masters 1.000. Rămân întotdeauna recorduri de doborât și noi obiective.
În această etapă a carierei mele, câștigarea tuturor acestor turnee, cele mai importante turnee din lume, are o valoare dublă. Mă gândesc mereu la următorul turneu, la următoarea provocare, așa este când ești jucător profesionist.
Merg la Torino pentru a încerca să-mi securizez locul de numărul unu mondial. Acesta este obiectivul pentru acest final de an. Apoi va fi Cupa Davis, unde voi juca pentru țara mea, Serbia”, a spus Djokovic.
Sârbul s-a confruntat cu probleme la stomac pe durata competiției, dar a trecut peste ele și a cucerit a șaptea oară trofeul la Paris-Bercy.
„A fost o provocare pentru mine să mă simt bine și să mă recuperez, cu cinci meciuri jucate în cinci zile. Joi am fost foarte aproape să pierd meciul. Am pierdut multă energie în ultimele zile. Însă în finală am fost surprins să-mi văd energia la nivel înalt, după ce am scăpat de virus.
Nu am jucat la cel mai înalt nivel al meu în această săptămână. Îi felicit și pe adversarii mei care au jucat foarte agresiv împotriva mea, în special Rublev. Această săptămână a fost foarte specială, pentru că am trăit multe lucruri diferite”, a adăugat el'.
Novak Djokovic are nevoie de o singură victorie la Turneul Campionilor pentru a fi pe locul 1 ATP la sfârșitul anului
A fost al 70-lea „Big Ttile” (competiții de Mare Șlem, Masters 1.000 și Turneul Campionilor) cucerit de Djokovic, care domină ierarhia titlurilor majore, în care îi devansează pe spaniolul Rafael Nadal (59) și pe elvețianul Roger Federer (54).
Sârbul are în palmares 24 de titluri de Mare Șlem (record), 40 de categoria Masters 1.000 (record) și șase obținute la Turneul Campionilor (ATP Finals), unde împarte în prezent recordul de victorii cu Federer.
Djokovic ocupă în schimb poziția a treia, cu 97 de succese, în clasamentul jucătorilor cu cele mai multe trofee cucerite în circuitul ATP, după americanul Jimmy Connors (109) și elvețianul Roger Federer (103).
Ediția din acest an a Turneului Campionilor se va desfășura între 12 și 19 noiembrie la Torino (Italia), iar faza finală a Cupei Davis va avea loc în perioada 21-26 noiembrie la Malaga (Spania).
În acest moment, el are un avans de 2.990 de puncte față de spaniolul Carlos Alcaraz, din care se vor scădea 1.500 pe care le-a câștigat anul trecut la Turneul Campionilor.
Rămâne un „surplus” de 1.490 de puncte, care poate fi recuperat de iberic dacă se va impune în Italia fără să piardă nicio partidă și sârbul va fi învins de fiecare dată în grupă.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























