Britanicul Jonathan Wheatley, director sportiv al echipei de Formula 1 Red Bull, va părăsi campioana mondială en-titre la sfârșitul anului 2024.
El va deveni șef al viitoarei echipe Audi, ce se va alinia la startul curselor de F1 din 2026. Angajat din 2006 la Red Bull, Wheatley, 57 de ani, a participat la toate marile succese ale companiei austriece, concretizate în șapte titluri mondiale la piloți (patru pentru Sebastian Vettel din 2010 până în 2013 și trei pentru Max Verstappen din 2021 până în 2023) și șase ca producător (2010, 2011, 2012, 2013, 2022, 2023).
„Contribuția lui (...), mai întâi ca team manager apoi ca director sportiv, va marca pentru totdeauna istoria echipei noastre", a evidențiat Christian Horner, într-un comunicat de presă.
Jonathan Wheatley "va rămâne pe poziția sa actuală la Red Bull până la sfârșitul sezonului 2024", a spus echipa.
Britanicul va trebui apoi să respecte o perioadă de pauză în 2025, înainte de a se alătura echipei Audi care, deocamdată, nu a confirmat sosirea viitorului său manager.
Formula 1 se va relua pe 25 august, cu Marele Premiu al Olandei, cursa de acasă pentru triplul campion mondial Max Verstappen.