Sporturi· 2 min citire

Novak Djokovic a confirmat gravitatea accidentării! Mesajul sârbului după ce s-a retras de la Roland Garros

Novak Djokovic

Novak Djokovic

Scris de Ion Gabriel Publicat: 4 iun. 2024, 21:32

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, deținătorul titlului, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la genunchiul drept.

Djokovic a anunțat că are o ruptură de menisc medial la genunchiul drept

Lider al clasamentului mondial și principal favorit la competiția de pe zgura pariziană, Nole se află pentru a treia oară când renunță la Roland Garros din cauza problemelor medicale.

Prima dată s-a întâmplat în 2005, chiar la prima participare, în turul secund, când argentinianul Guillermo Coria conducea cu 4-6, 6-2, 3-2, iar a doua oară după un an, în sferturi, când Nadal câștigase primele două seturi cu același scor, 6-4.

„Sunt foarte trist să anunț că trebuie să mă retrag de la Roland Garros. Am jucat cu inima și am dat totul în meciul de ieri și, din păcate, din cauza unei rupturi de menisc medial la genunchiul drept, echipa mea și cu mine a trebuit să luăm o decizie grea, după o analiză și o consultare atentă.

Le doresc mult succes jucătorilor care concurează în această săptămână și le mulțumesc sincer fanilor incredibili pentru toată dragostea și sprijinul continuu.

Pe curând. Cu dragoste și recunoștință, Nole”, a transmis jucătorul.

Italianul Jannik Sinner va fi, de luni, noul lider ATP

Ruptura de menisc necesită un timp de recuperare între câteva săptămâni la câteva luni, în funcție de gravitate. În cel mai bun scenariu posibil, accidentarea lui Djokovic ar necesita între 4 și 6 săptămâni de recuperare. Sârbul se va decide, în zilele următoare, dacă se va opera.

După retragerea lui Nole, norvegianul Casper Ruud (7 ATP, cs 7) a obținut calificarea în semifinale, unde îl va întâlni pe germanul Alexander Zverev (4 ATP, cs 4) dau australianul Alex de Minaur (11 ATP, cs 11).

De asemenea, italianul Jannik Sinner va fi, de luni, noul lider ATP. El devine primul italian care ocupă acestă poziție.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News