Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, liderul mondial, nu va participa la ediția din acest an a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid.
Novak Djokovic vrea să se concentreze asupra turneului de la Roma
Va fi prezent, însă, rivalul său spaniol Rafael Nadal, care își continuă tentativa de revenire în circuit, cu o lună înaintea Grand Slam-ului de la Roland Garros.
Djokovic, în vârstă de 36 de ani, câștigătorul a 24 de trofee de Mare Șlem, a ales să nu ia parte la competiția din capitala Spaniei, pentru a se concentra asupra turneului Masters 1.000 de la Roma, înainte de a-și apăra titlul pe zgura pariziană.
În absența lui „Nole”, italianul Jannik Sinner va fi cap de serie numărul unu la Madrid și, conform tragerii la sorți efectuate luni, el îl va înfrunta în meciul său de debut, în turul secund, pe câștigătorul partidei dintre compatriotul său Lorenzo Sonego și un jucător venit din calificări.
Novak Djokovic nu a câștigat niciun titlu de la debutul acestui sezon și a disputat doar patru turnee în 2024.
Participarea lui Carlos Alcaraz, deținătorul titlului, este incertă
Rafael Nadal (37 ani), care a fost eliminat săptămâna trecută în turul al doilea la Barcelona, la primul turneu pe care l-a disputat în mai mult de trei luni, va juca în primul tur la Madrid cu tânărul american Darwin Blanch (16 ani).
În cazul unui succes, Nadal îl va avea ca adversar în turul următor pe australianul Alex de Minaur, numărul 11 mondial, cel care l-a eliminat la Barcelona.
Spaniolul Carlos Alcaraz, favoritul numărul 2 și deținătorul titlului, urmează să-l înfrunte în turul secund la Madrid pe kazahul Aleksandr Șevcenko sau pe francezul Arthur Rinderknech.
Participarea ibericului este deocamdată incertă, din cauza durerilor pe care le acuză la antebrațul drept și care l-au constrâns să declare forfait pentru turneele de la Monte Carlo și Barcelona.