Novak Djokovic, avertizat înaintea meciului din optimi de la Monte Carlo: „Mă pregătesc să înving numărul 1 ATP”

Novak Djokovic și Lorenzo Musetti
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, liderul clasamentului mondial, va juca în optimi la Monte Carlo cu italianul Lorenzo Musetti.
Lorenzo Musetti l-a învins în Turul 2 la Monte Carlo cu 6-0, 6-0 pe compatriotul lui Luca Nardi
Jucătorul din peninsulă, rezident în Monde Carlo, și-a distrus adversarul în Turul 2. Musetti (21 ATP, cs 16) i-a administrat un sec 6-0, 6-0 compatriotului lui Luca Nardi (159 ATP, venit din calificări) în 52 de minute.
Este pentru prima dată în carieră când Musetti câștigă un meci cu acest scor. Mai mult, chiar, italianul are, practic, trei seturi la rând câștigate cu 5-0, în contextul în care în Turul 1 la Monte Carlo l-a învins pe sârbul Miomir Kecmanovic (34 ATP) cu 7-6 (1), 6-0.
„Nu aș spune că sunt la 100% din capacitate, dar este clar că mă simt grozav cu tenisul meu. Azi am simțit fiecare lovitură. Mă simt foarte bine. Cred că am progresat față de luna precedentă, pentru ca am muncit foarte mult.
Chiar si anul trecut, in ultimele luni ale sezonului, am muncit si m-am antrenat foarte mult, deci poate rezultatele vor apărea acum. Sper că acest turneu va reprezenta cu adevărat revenirea mea în circuit”, a spus Musetti, potrivit puntodebreak.com.
„Mă pregătesc să înving numărul 1 ATP”, l-a avertizat Lorenzo Musetti pe Novak Djokovic
Până la întrecerea de la Monte Carlo, italianul nu a legat dopuă victorii în acest an, cu excepția turneului mixt United Cup, care a avut loc la Brisbane, între 29 decembrie și 8 ianuarie.
El i-a lansat un avertisment lui Novak Djokovic înaintea partidei din optimi. Sârbul conduce cu 3-0 la meciurile directe
„Toată lumea trebuie să joace mai multe meciuri atunci când schimbă suprafețele. Cu toate acestea, Djokovic rămâne numărul 1 mondial și a început bine anul, câștigând din nou Australian Open, plus o mulțime de meciuri.
Chiar dacă nu a mai fost în competiție de o lună sau chiar mai mult, rămâne Novak, liderul mondial.
Trebuie să intru în teren cu starea sufletească potrivită, cu mentalitatea potrivită pentru a învinge numărul 1 mondial, nu pe cineva care se pregătește de sezonul său pe zgură”, a mai spus italianul.
„Ieri am avut o prestație solidă, iar astăzi a fost și mai bine. Simt că la Monte Carlo mă hrănesc cu energia tribunelor și din energia acestui loc. Locuiesc aici, așa că mă simt ca acasă.
E grozav ca după meciuri să mă pot întoarce acasă și să iau cina cu prietena mea, să mă pot relaxa. Poate că aceste lucruri mă vor ajuta să găsesc echilibrul perfect pe teren. Sper să rămân așa mâine, mai ales pe partea mentală”, a încheiat Musetti.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























